vineri, decembrie 12, 2025

Întâlnire la Mar-a-Lago între Avram Gal și Benny Johnson, apropiat al președintelui Donald Trump

- Advertisement -spot_img
Must Read

Avram Gal, vicepreședinte al PSD Cluj, a avut recent o întâlnire la Mar-a-Lago cu Benny Johnson, una dintre cele mai influente voci din mediul public american și un apropiat al fostului președinte al Statelor Unite, Donald J. Trump.

Potrivit vicepreședintelui PSD Cluj, Benny Johnson va susține la București o serie de prelegeri și întâlniri dedicate libertății de exprimare, valorilor conservatoare și relației dintre America și Europa de Est în actualul context global.

„Sunt convins că această vizită va aduce un plus de inspirație și deschidere pentru toți cei care cred în puterea adevărului și în renașterea valorilor autentice. Este un pas important către consolidarea legăturilor dintre comunitățile noastre și o confirmare a respectului pe care mulți lideri americani îl poartă României”, a mai adăugat Avram Gal.

Întâlnirea de la Mar-a-Lago reprezintă un nou moment de dialog între lideri politici și formatori de opinie din România și Statele Unite, marcând deschiderea spre colaborări viitoare în domeniul valorilor comune și al diplomației culturale.

Avram Gal: “Am avut deosebita plăcere să îl întâlnesc la Mar-a-Lago pe Benny Johnson, un apropiat al președintelui Statelor Unite, Donald J. Trump, și una dintre cele mai influente voci din mediul public american.
În cadrul discuției noastre, i-am adresat invitația de a vizita România în primăvara anului viitor, invitație pe care a acceptat-o cu entuziasm.”

Benny va susține la București o serie de prelegeri și întâlniri dedicate libertății de exprimare, valorilor conservatoare și relației dintre America și Europa de Est în noul context global.

Sunt convins că această vizită va aduce un plus de inspirație și deschidere pentru toți cei care cred în puterea adevărului și în renașterea valorilor autentice.

🇷🇴🤝🇺🇸
Un pas important către consolidarea legăturilor dintre comunitățile noastre și o confirmare a respectului pe care mulți lideri americani îl poartă României.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

REGIUNEA CARE FIERBE: ROMÂNIA ȘI VECINĂTATEA EI ÎNTR-O ZONĂ DE INSTABILITATE STRATEGICĂ

AVRAM GAL, Vicepreședinte PSD Cluj: Europa de Sud-Est traversează o perioadă pe cât de complexă, pe atât de neliniștitoare,...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -