Gata vacanţa! Mâine începe şcoala. Ministrul Sorin Cîmpeanu: „Părinţii au acces în unităţile de învăţământ la festivităţile care marchează începerea cursurilor noului an şcolar!”

0
238

„Luni, 5 septembrie, milioane de copii și tineri vor intra pe porţile grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din România. „După doi ani de restricţii, de data aceasta bucuria primei zile de şcoală va putea fi împărtăşită din nou şi de părinţi şi bunici. Am convingerea că toţi directorii de unităţi de învăţământ înţeleg importanţa deschiderii către comunitate şi a implicării familiei în educaţia copiilor şi tinerilor, încă din prima zi de şcoală. Luni ne dorim să vedem fotografii din grădiniţe, din curţile şcolilor, mai ales din clasele unde cei mici iau primul contact cu viaţa de elev”, a scris Sorin Cîmpeanu. 

„Părinţii au acces în unităţile de învăţământ la festivităţile care marchează începerea cursurilor noului an şcolar!”

„Părinţii au acces în unităţile de învăţământ la festivităţile care marchează începerea cursurilor noului an şcolar! Informaţia potrivit căreia Ministerul Educaţiei a emis o decizie restrictivă este falsă!”, a transmis Sorin Cîmpeanu. „Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii nu descurajează în niciun fel prezenţa familiilor la deschiderea anului şcolar, cu atât mai mult cu cât marea majoritate a evenimentelor de acest tip se organizează în spatii deschise. Mulţumim Ministerului Sănătăţii pentru cooperarea în interesul şcolii româneşti, al fiecărui elev şi fiecărui cadru didactic!”, a notat Sorin Cîmpeanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.