Florin Cîţu: „Tupeu de PSD-iști”

0
248

„MF-PSD a introdus cele mai multe taxe din ultimii 3 ani, în România, prin OUG 16/2022. A copiat taxele introduse de Dragnea și pe care le-am scos noi, liberalii, în guvernarea din 2020-2021, și le-a introdus din nou:

– suprataxarea contractelor part-time;

– suprataxare dividendelor;

– suprataxarea HoReCa;

– suprataxarea veniturilor din dobânzi;

– creșterea accizelor;

– taxarea proprietății etc.

PSD-iștii sunt ultimii care pot să exprime o opinie în ceea ce privește impactul negativ al taxelor.

Da, taxele au un impact negativ. Am spus asta din primul moment și, de aceea, cât am fost președinte PNL, nu au putut să introducă nicio taxă.

Asta nu înseamnă că „soluțiile” pentru energie sau lemn de foc nu sunt greșite. Efectele negative au apărut imediat.

Taxele au impact negtiv pentru economie. Dar și intervențiile cu bocancii în piață prin plafonari de prețuri, subvenții etc. Toate aceste măsuri implementate în 2022 ar trebui eliminate URGENT dacă vrem să mai avem o economie de piață funcțională.

Din punctul meu de vedere, această coaliție a ajuns la data de expirare. Atât timp cât este la guvernare PSD, nu se va opri până nu va distruge sectorul privat. Asta știe PSD, asta face.

Nu ar trebui să ne fie teamă nici de alegeri anticipate. Văd că PNL la guvernare se menține la 23%-24%. Nu s-a erodat. Foarte bine. Aici era și când am plecat de la conducerea PNL, în aprilie”, a scris pe pagina de Facebook fostul premier, Florin Cîţu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.