Biserica Penticostală “Betel” din Câmpia Turzii, sub conducerea pastorului Aron Ioan, au onoarea și bucuria, să vă invite la un eveniment special, pentru suflet, în acest weekend –
“ISUS, SPERANȚA LUMII”
Într-o lume fără speranță, în care zi de zi suntem asaltați cu știri și evenimente negative, ne dorim să aducem un strop de LINIȘTE și SPERANȚĂ în sufletele oamenilor.
Trei seri speciale, cu predicatori renumiți, cântăreți plini de har, alături de tinerii și formațiile de cântăreți ale bisericii locale, vor sluji și vor aduce cuvânt din partea lui Dumnezeu, pentru încurajarea celor prezenți.
Evenimentul va avea loc în data de 22-24 august (vineri, sâmbătă și duminică), la orele 18.00 în fiecare seară, pe platoul Parcului municipal Berc din Câmpia Turzii.
Intrarea este liberă!
Sunt așteptați toți cei care sunt dornici să audă cântece și cuvântări din Biblie, cei care vor să se apropie de Dumnezeu și să își schimbe viața.
Vino și tu! Dumnezeu încă te așteaptă!





