Investiție de peste 580.000 euro în educația muzicală la Cluj-Napoca – 20 de piane noi pentru Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță”
Cluj-Napoca: Educație la standarde europene pentru tinere talente. Elevii Colegiului de Muzică au 20 de piane noi achiziționate de Primărie. Investiție de peste 580.000 euro de la bugetul local
20 de piane noi au fost livrate la Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță”, iar elevii și profesorii le pot folosi de acum în procesul educațional.
Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca au asigurat dotarea cu 20 de piane noi a Colegiului de Muzică „Sigismund Toduță”. Valoarea totală a investiției este de 2,9 milioane lei. Echipamentele au fost livrate unității de învățământ la începutul lunii decembrie și sunt deja utilizate în procesul educațional de către elevi și profesori.
Achiziția a fost realizată de colegiu cu fonduri de la bugetul local, în baza analizelor de nevoi și a cerințelor specifice ale cadrelor didactice, astfel încât dotările să corespundă standardelor de calitate necesare pregătirii de specialitate.
„Ne dorim ca, la Cluj-Napoca, fiecare copil să își împlinească potențialul educațional. De aceea continuăm să investim – prin proiecte europene și cu finanțare locală – în școli, creșe și grădinițe din toate cartierele, în infrastructură modernă și dotări pentru elevi și profesori.
Îl felicit pe domnul director Cesa-Goje și întreaga echipă a Colegiului de Muzică pentru implicare, efort, pentru performanțele de până acum și toată consecvența. Sunteți o școală de elită a muzicii românești și avem încredere în voi. Mult succes pe mai departe! Voi sunteți viitorul cultural și artistic al Clujului” a transmis domnul primar Emil Boc.




