Vremea severă din ultimele 24 de ore a pus, în continuare, la încercare autoritățile din județul Alba, unde ninsorile și vântul puternic au generat intervenții de urgență, pagube materiale și întreruperi de curent electric în mai multe localități.

Ministerul Energiei a prezentat luni situația actualizată a consumatorilor nealimentați cu energie electrică din cauza vremii nefavorabile din zeci de județe și intervențiile aflate în desfășurare la nivel național.
La acest moment, 173 de echipe de intervenție ale operatorilor de distribuție, însumând peste 500 de electricieni, acționează în teren pentru reconectarea la rețeaua de energie electrică a gospodăriilor afectate.
Autorităţile din judeţul Alba anunţă că, de luni seară, peste 8.200 de consumatori sunt în continuare nealimentaţi cu energie electrică, în teren fiind zeci de echipe care lucrează.
Potrivit autorităţilor din judeţul Alba, luni seară, se intervine în continuare pentru înrepărtarea efectelor ninsorilor abundente şi a viscolului. La ora 22.00, numărul utilizatorilor nealimentaţi era de 8.216 (faţă de 43.531 raportaţi iniţial). În prezent, 36 echipe DEER – Sucursala Alba acţionează în continuu în teren pentru remedierea defectiunilor rămase.
„La momentul de faţă sunt dislocate pe raza judeţului Alba 17 generatoare aparţinând DEER şi 7 generatoare – ISU Alba dislocate pin IGSU, puse la dispoziţia DEER- Sucursala Alba. Aceste generatoare vor fi puse în funcţiune, în zone critice, în funcţie de situaţia din teren, conform analizei DEER pentru asigurarea energiei electrice în cel mai scurt timp a utilizatorilor afectaţi”, au transmis autorităţile din Alba.

Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Unirea” Alba, alături de Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență, au desfășurat zeci de misiuni pentru protejarea populației și menținerea funcționării infrastructurii, intervenind inclusiv în cazuri de salvare sau de degajare a drumurilor afectate.

Situația alimentării cu energie electrică
Conform datelor furnizate de operatorul de distribuție, la momentul actual se înregistrează deficiențe de alimentare în 13 unități administrativ-teritoriale (UAT). Un număr de 1.155 de utilizatori sunt în continuare nealimentați, 41 de echipe cu specialiști fiind în teren pentru remedierea defecțiunilor.
Pentru a asigura continuitatea energiei electrice, ISU Alba menține în funcțiune 7 generatoare de mare putere, dislocate la solicitarea DEER, în următoarele localități:
Generator ISU Alba (450 kVA) – Localitatea Câmpeni;
* Generator ISU Bihor (450 kVA) – Spitalul Abrud;
* Generator ISU Arad (450 kVA) – Localitatea Vidra;
* Generator ISU Mureș (450 kVA) – Localitatea Avram Iancu;
* Generator ISU Sibiu (450 kVA) – Localitatea Mogoș;
* Generator ISU Cluj (450 kVA) – Subunitatea Alba Iulia;
* Generator ISU Alba (250 kVA) – Subunitatea Câmpeni.
REAMINTIM CĂ:
La data de 5 ianuarie, ora 13:00, numărul consumatorilor nealimentați la nivel național este de 28.209, din peste 100 de localități. Cele mai afectate județe sunt Alba și Hunedoara.
Situația intervențiilor din cele mai expuse județe:
- Județul Alba: 45 de echipe, cu peste 130 de electricieni, intervin în condiții dificile, determinate de specificul instalațiilor din Munții Apuseni, unde liniile electrice de medie tensiune traversează zone împădurite, cu utilizatori dispersați. În ultimele două ore, aproape 6000 de utilizatori au fost reconectați.
- Județul Hunedoara: 37 de echipe, cu peste 100 de electricieni, acționează în teren, întâmpinând dificultăți de acces în zonele izolate din proximitatea localităților Orăștie, Hațeg și Deva.
- Județul Arad: 17 echipe de intervenție.
- Județul Caraș-Severin: 13 echipe de intervenție.
- Județul Timiș: 16 echipe de intervenție.
Principalele avarii au fost generate de acumulările semnificative de zăpadă pe arbori, precum și de ruperea crengilor, care au afectat conductoarele și izolatoarele, provocând întreruperi temporare în alimentarea cu energie electrică. Echipele operative au intervenit cu promptitudine pentru realimentarea zonelor afectate, inclusiv prin utilizarea a peste 20 de grupuri electrogene în localitățile greu accesibile.





