Directoarea Colegiului Național Mihai Viteazul din Turda, Codruța Andreica, a fost demisă

0
702

Codruța Andreica, director al Colegiului Național Mihai Viteazul, Turda a fost eliberată, luni, din funcție, a transmis IȘJ Cluj.

„În ședința Consiliului de Administrație al I.Ș.J. Cluj, din data de 5 decembrie 2022, a fost discutat Raportul misiunii de audit, efectuat de către I.Ș.J. Cluj la Colegiul Național Mihai Viteazul, Turda, pentru verificarea legalității propunerii de demitere a directorului Colegiului Național Mihai Viteazul, Turda, doamna Codruța Andreica, de către Consiliul profesoral al unității, propunere transmisă Inspectoratului Școlar Județean Cluj, prin adresa înregistrată cu nr. 1447/10.11.2022, la registratura I.Ș.J. Cluj.

În urma intervievării echipei manageriale, a cadrelor didactice, a personalului didactic auxiliar și nedidactic, precum și a verificării de documente la nivelul unității, a fost redactat Raportul misiunii de audit care conține o serie de constatări și recomandări.

Raportul evidențiază respectarea normele legale, în vigoare, pentru propunerea eliberării din funcție a directorului unității de către Consiliului de Administrație al I.Ș.J. Cluj, respectiv: Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, art.258, alin.5; O.M.E., nr. 4183/4 iulie 2022, pentru aprobarea Regulamentului cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, art.20, alin. 8; O.M.E., nr. 4597/6 august 2022, pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct, în unitățile de învățământ preuniversitar de stat, art. 26, alin. 1.

În ultima perioadă, fără să se aștepte finalizarea Raportului misiunii de audit, conflictul dintre o parte a membrilor Consiliului Profesoral și directorul unității s-a acutizat, conflictul fiind preluat și amplificat în presă, pe fondul acțiunilor de protest desfășurate de către profesori ai unității, la care s-au solidarizat și elevi ai școlii.

Părinții, de asemenea, au trimis Inspectoratului Școlar Județean Cluj o solicitare de demitere a directorului unității, generându-se astfel o situație conflictuală fără precedent care aduce serioase prejudicii de imagine școlii.

Singura modalitate de a pune capăt acestei situații este eliberarea din funcție a directorului unității, în baza prerogativelor Consiliului de Administrație al I.Ș.J. Cluj.

În conformitate cu actele normative menționate mai sus, propunerea de demitere a directorului Colegiului Național Mihai Viteazul Turda a fost votată în unanimitate de către membrii Consiliului de Administrație al IȘJ Cluj.

Până la numirea unui alt director s-a propus și s-a votat delegarea sarcinilor directorului către directorul adjunct al unității, Florin Potoră” se arată în decizia IȘJ Cluj.

Foto:Facebook/Codruta Andreica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.