În ziua de 9 mai 2017, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.d) din Constituţia României şi al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor ”art.241” din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară.
Examinând excepţia, Curtea Constituţională a stabilit că, în realitate, obiectul acesteia îl reprezintă dispozițiile art.21 şi ale art.24 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară –texte care reglementează competenţa de judecată în materie civilă şi penală a secţiilor, respectiv a Completului de 5 judecători – prin raportare la art.29 alin.(5) teza a doua din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
Curtea Constituţională a statuat că recursul formulat, în temeiul dispoziţiilor art.29 alin.(5) teza a doua din Legea nr.47/1992, împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, constituie o cale de atac cu o fizionomie juridică proprie şi cu un obiect specific constând în verificarea legalităţii soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute la art.29 alin.(1)-(3) din Legea nr.47/1992.
În ipoteza în care cererea de sesizare a Curţii Constituționale este respinsă de ultima instanță în ierarhia instanțelor judecătorești, care, în materie civilă, corespunde cu secțiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar, în materie penală, cu Completul de 5 judecători, având în vedere conţinutul normativ al art.21 şi art.24 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, încheierea astfel pronunţată nu mai poate fi supusă recursului reglementat de art.29 alin.(5) teza a doua din Legea nr.47/1992, ceea ce încalcă prevederile constituționale ale art.16 privind egalitatea în drepturi, art.21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, precum și ale art.129 privind folosirea căilor de atac.
În aceste condiţii, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că dispoziţiile art.21 și art.24 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, raportate la cele ale art.29 alin.(5) teza a doua din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale sunt constituţionale în măsura în care nu exclud posibilitatea formulării recursului împotriva hotărârii judecătorești de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale pronunțate de ultima instanță în ierarhia instanțelor judecătorești.
Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanței de judecată care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Înaltei Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători.
