Consultări politico-diplomatice pe linia ministerelor de externe între România și Republica Algeriană Democratică și Populară

0
205

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu l-a primit luni, 9 ianuarie 2023, pe secretarul general al Ministerului Afacerilor Externe și al Comunității Naționale în Străinătate al Republicii Algeriene Democratice și Populare, Amar Belani, aflat în vizită de lucru în România, se arată într-un comunicat al MAE.

În cadrul convorbirilor, cei doi oficiali au reconfirmat dorința de dezvoltare și aprofundare a relațiilor româno-algeriene, salutând organizarea la București a unei noi runde de consultări politice pe linia ministerelor de externe din cele două țări.

Ministrul Bogdan Aurescu a menționat celebrarea, în anul 2022, a 60 de ani de relații diplomatice româno-algeriene și a evocat relațiile tradiționale foarte bune dintre cele două țări. A subliniat importanța pe care România o acordă dezvoltării relațiilor cu statul algerian, una dintre relațiile cu cel mai mare potențial de dezvoltare, din perspectiva României, în regiunea Orientului Mijlociu și Nordului Africii. A remarcat creșterea excepțională, anul trecut, a schimburilor comerciale, cu peste 430% față de anul precedent și a  reiterat invitația adresată omologului algerian, ministrul afacerilor externe Ramtane Lamamra, de a efectua o vizită oficială în România în acest an, prilej cu care ar putea fi reluată activitatea Comisiei mixte interguvernamentale româno-algeriene.

Secretarul general al MAE algerian a exprimat, la rândul său, satisfacția pentru aniversarea a 60 de ani de relații diplomatice între cele două țări și a evocat relațiile tradiționale prietenești dintre popoarele algerian și român, precum și cooperarea în multiple domenii, care a consolidat în timp aceste relații. A afirmat, la rândul său, dorința de a conlucra, alături de partenerii români, pentru dinamizarea și aprofundarea dialogului și cooperării sectoriale între cele două țări. În acest sens, a sugerat oportunitatea agreării unei foi de parcurs, care să stabilească prioritățile cooperării bilaterale și calendarul acțiunilor din perioada imediat următoare. Vizita la București a înaltului oficial algerian a prilejuit și organizarea unei sesiuni de consultări politice pe linia ministerelor de externe din România și din Republica Algeriană Democratică și Populară, la nivel de secretar de stat, respectiv secretar general.

În cadrul convorbirilor cu omologul algerian, secretarul de stat pentru afaceri globale și strategii diplomatice Traian Hristea a reconfirmat dorința părții române de consolidare și aprofundare a dialogului politic, precum și de avansare și diversificare a cooperării româno-algeriene în mai multe domenii, precum cel economic, agricol, energetic, al educației și cercetării și altele. A evidențiat importanța reconectării, pe mai multe planuri, între partenerii români și cei algerieni, în concordanță cu noile realități din cele două țări.

Secretarul general Amar Belani a confirmat dorința și interesul părții algeriene de a consolida dialogul cu partenerii români, evocând în context relațiile tradiționale de prietenie și cooperare dintre cele două țări. A exprimat interesul pentru cooperare în plan economic, al tehnologiilor de vârf, digitalizare, securitate cibernetică, agricultură, pescuit, gestionarea situațiilor de urgență, combaterea criminalității organizate, securitatea frontierelor, în domeniul învățământului superior și al cercetării științifice și altele.

Agenda consultărilor a inclus și un schimb de opinii pe subiecte de interes regional și global. Secretarul de stat Traian Hristea a prezentat evaluările și pozițiile României privind războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, criza umanitară provocată de aceasta și impactul acestui război asupra statelor din regiune, dar și consecințele grave în plan global. S-a referit pe larg la acțiunile întreprinse de autoritățile române pentru facilitarea tranzitului de cereale și alte produse dinspre Ucraina prin porturile românești la Dunăre și la Marea Neagră. Totodată, a încurajat partenerii algerieni să analizeze posibilitatea diversificării piețelor de achiziție de produse agricole, inclusiv din Republica Moldova.

Oficialul algerian a realizat o prezentare amplă a situației de securitate din regiunea Sahel și nordul Africii, unde Algeria joacă un rol important în restabilirea păcii și securității. A amintit acțiunile și eforturile autorităților algeriene în reconcilierea intra-palestiniană, atât în plan bilateral, cât și în cadrul Ligii Statelor Arabe, al cărui summit a fost găzduit la Alger, în noiembrie 2022.

Ambele părți au evidențiat foarte buna cooperare și sprijinul reciproc în cadrul organismelor internaționale.

În încheiere, cei doi oficiali au reafirmat angajamentul de a acționa în comun pentru menținerea activă a dialogului politic și relațiilor bilaterale în ansamblu, prin realizarea de schimburi de vizite și delegații de experți în domeniile de cooperare de interes reciproc, precum și realizarea unor schimburi periodice de evaluări pe subiecte regionale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.