fbpx
21.1 C
București
duminică, august 14, 2022

Azi se deschid 29 de km pe autostrada Sebeș-Turda. Urmează încă un tronson, de 6 decembrie

Trebuie citit

- Publicitate -

SE DESCHID AZI 29 KM PE AUTOSTRADA SEBEȘ-TURDA.
Ministrul Transporturilor: NU E TÂRZIU ȘI PENTRU CELELALTE PROIECTE SĂ SE RECUPEREZE ÎNTÂRZIERILE DIN PERIOADA INTERIMATULUI PNL. DOMNULE GRINDEANU, BĂGAȚI CĂRBUNI SUB EI, CĂ SE POATE!

Azi se deschid 29 de km pe autostrada Sebeș-Turda. Urmează încă un tronson, de 6 decembrie


E o zi de mare bucurie astăzi: deschiderea Lotului 2 din Autostrada Sebeș-Turda. De astăzi, se va circula și pe ultimii 29km, în total, împreună cu segmentele din Loturile 1 și 3, care se deschid concomitent. Mulțumesc constructorului care în sfârșit s-a mobilizat și s-a ținut de cuvânt în parteneriatul pe care l-am stabilit în acest an.
Peste câteva zile o altă promisiune va fi îndeplinită: A3 Târgu Mureș – 9km de drum de mare viteză (autostradă + drum de legătură 2×2) – se va deschide pe 6 decembrie.
Domnule Grindeanu, nu e târziu să puneți presiune pentru ca anul acesta să mai recuperăm lenea și reaua voință a interimatului PNL la Transporturi din ultimele 3 luni. Un interimat care a însemnat numiri politice, sinecuri, deprofesionalizare și foarte puțină preocupare pentru proiectele de investiții.
Iată încă câteva proiecte care sunt pe finalizare și care au nevoie de cărbuni:
DX12 Craiova – Pitești, Tronsonul 2, l-am lăsat la 90% în septembrie. Aveți toate șansele să oferiți Olteniei o alternativă civilizată pentru porțiunea Balș – Slatina (40km de trafic de coșmar) cât de curând.
Drumul de legătură de la Giurgiu (5,7km de drum de beton de ultimă generație) are peste 95% stadiu actual de realizare, cu puțin efort și supraveghere, domnule Grindeanu, îl puteți deschide în decembrie.
La fel, centura Satu Mare! 4km au fost deschiși în octombrie, mai sunt 8km foarte aproape de finalizare anul acesta. Pentru restul trebuie să puneți presiune pe CNAIR, domnule Grindeanu.
Adăugând proiectele deja deschise, Centura Mihăilești și Pasajul Mogoșoaia, precum și toate cele unde se lucrează (Sibiu-Pitești lot 1 și 5, A3 Transilvania, A0 – Autostrada de Centură București, DX Craiova-Pitești, Brăila-Galați, Podul de la Brăila și altele) anul acesta vom avea recordul de absorbție pe fonduri europene pentru infrastructură de transport. Se putea și mai bine, dacă nu s-ar fi bătut pasul pe loc toamna aceasta.
E nevoie de voință și profesionalizare pentru ca proiectele de investiții să meargă bine. Asta am adus în echipa mea în primele 8 luni ale acestui an. Îmi doresc să văd această abordare continuată!

Catalin Drulă / Preluare Facebook

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Ultimul articole