Avram Gal, PSD Cluj: În timp ce toată clasa politică pare concentrată pe o singură soluție pentru reducerea deficitului bugetar – adică majorarea taxelor și impozitelor – am considerat că este esențial să ascult și alte voci. Nu pe cele din birourile ministerelor sau din cercurile bugetare, ci pe cele ale economiștilor, finanțiștilor și antreprenorilor din mediul privat. Am purtat în ultimele săptămâni discuții aplicate cu specialiști din România, dar și cu experți din Statele Unite – oameni care cunosc foarte bine dinamica pieței și modul în care poate funcționa o economie sănătoasă fără să strivești clasa de mijloc.
Concluzia? România poate reduce deficitul bugetar, deficitul comercial și cel de cont curent fără să pună o povară suplimentară pe umerii cetățenilor. Există soluții dovedite, testate în alte state care au trecut prin situații similare, dar care au preferat să reformeze și să eficientizeze statul, nu să penalizeze contribuabilii corecți.
Pe termen scurt (0–12 luni): Stopăm risipa, digitalizăm, controlăm
- Oprirea imediată a risipei bugetare
Zeci de instituții publice cheltuie anual sume uriașe pe reclame inutile, studii de fezabilitate fără finalitate, deplasări externe fără rezultate. E nevoie de un ordin guvernamental care să blocheze toate cheltuielile neproductive și să impună o evaluare lunară a eficienței fiecărui leu cheltuit din bugetul statului. - Digitalizarea totală a sistemului fiscal
ANAF trebuie să devină o instituție digitală, conectată în timp real la toate casele de marcat, facturile electronice și tranzacțiile comerciale. Colectarea automată reduce drastic evaziunea fiscală, fără controale abuzive și fără hârtii inutile. - Audit bugetar generalizat
În prima fază, în toate ministerele și instituțiile centrale. Se verifică unde se duc banii, cine îi gestionează și care este impactul real. Instituțiile care nu pot justifica bugetul, trebuie să îl piardă.
Pe termen mediu (1–3 ani): Stimulăm performanța, susținem producția, atragem investiții - Bugetare în funcție de performanță
Orice instituție publică va primi finanțare proporțional cu rezultatele obținute. Dacă nu livrează servicii publice de calitate (educație, sănătate, siguranță), nu va mai primi automat finanțare de la buget. În locul finanțării pe criterii politice, trecem la un model meritocratic. - Parteneriate strategice cu firme private
Nu toate proiectele trebuie făcute cu bani publici. Statul poate colabora cu firme serioase din privat pentru construcția de spitale, drumuri, școli sau rețele energetice. Condiția este transparența și controlul public real al calității și prețului. - Sprijin real pentru IMM-uri românești
Birocrația omoară inițiativa. E nevoie de un pachet legislativ simplificat pentru firmele mici și mijlocii: declarații reduse, taxe unificate, termene predictibile. În plus, trebuie create scheme de garantare a creditelor comerciale și acces rapid la fonduri europene prin platforme digitale. - Încurajarea exporturilor și a producției locale
România importă produse pe care le poate produce local. Statul trebuie să acorde facilități fiscale firmelor care exportă sau care înlocuiesc produse de import cu producție internă. De asemenea, trebuie reduse taxele vamale și birocrația pentru exportatori.
Pe termen lung (3–10 ani): Construim o economie durabilă, independentă și competitivă
- Investiții strategice în infrastructura agricolă și logistică
Nu putem construi o economie competitivă fără drumuri, irigații și depozite moderne. Statul trebuie să investească în centre de colectare și procesare locală, astfel încât să reducem dependența de importuri și să creăm lanțuri economice interne. - Reforma profundă a administrației publice
Avem instituții suprapuse, cu mii de angajați care nu știu exact ce trebuie să facă. Trebuie redus numărul instituțiilor, comasate funcțiile redundante și promovat personalul pe bază de competență, nu pe criterii politice. Reforma trebuie însoțită de digitalizare totală: ghișee online, documente digitale, proceduri rapide. - Educație profesională orientată spre economie reală
Sistemul de educație trebuie adaptat la piața muncii. Trebuie create centre de formare profesională modernă, în parteneriat cu firme private, unde tinerii să învețe meserii utile: electricieni, mecanici, IT-iști, agricultori tehnologizați, operatori industriali. O economie sănătoasă începe cu oameni pregătiți pentru viitor.
România are alternativă!
Nu suntem condamnați la taxe mai mari. România are resurse, oameni inteligenți și potențial uriaș. Dar trebuie să încetăm să căutăm soluții rapide și greșite. Putem reduce deficitul prin reforme, prin eficiență, prin susținerea economiei reale. Este timpul ca decidenții să arate curaj, viziune și respect pentru cetățean.
Aceasta este România posibilă – nu una în care ne chinuim să supraviețuim din criză în criză, ci una în care modernizăm statul și încurajăm economia reală. Creșterea taxelor este calea ușoară, dar și cea mai toxică. Adevărata reformă înseamnă eficiență, nu impozite mai mari.
Am primit aceste soluții de la oameni care lucrează în economie reală, care știu cum funcționează banii, contractele, investițiile și piețele. Le transmit acum și clasei politice, cu speranța că România va alege în sfârșit drumul curajului și al competenței, nu al pasivității birocratice.
Pentru cei interesați, atașez integral pachetul de măsuri explicat în detaliu, ușor de înțeles și aplicabil direct.
Soluții de succes pentru reducerea deficitelor fără creșterea taxelor – un model pentru România
Lecții din experiența altor țări
Pentru a reduce deficitele bugetare, de cont curent și comerciale fără a mări taxele, ne putem inspira din țările care au reușit consolidări fiscale durabile prin eficiență și creștere economică, nu prin împovărarea contribuabililor. Iată câteva exemple relevante:
- Irlanda – După criza financiară, Irlanda a aplicat un program sever de austeritate bazat în principal pe reducerea cheltuielilor publice. Guvernul a redus drastic salariile bugetarilor și investițiile publice, reușind să coboare deficitul bugetar de la ~12% din PIB (în 2009) sub 2% până în 2015. În total, ajustarea fiscală a fost de ~20% din PIB, în mare parte tăieri de cheltuieli (∼20 miliarde €) și mai puțin creșteri de venituri (∼12 miliarde € din lărgirea bazei de impozitare). Această disciplină, combinată cu atragerea masivă de investiții străine (companii tech și farmaceutice) și stimularea exporturilor, a readus Irlanda pe creștere economică. Astăzi Irlanda se confruntă chiar cu excedente bugetare (prognozat ~7,5% din PIB în 2024) datorită veniturilor record din impozitele pe profit ale multinaționalelor, permițând reducerea unor taxe și creșterea cheltuielilor fără a reintra în deficit.
- Estonia – Un model de digitalizare și conformare voluntară la plata taxelor. Estonia are un sistem fiscal foarte simplu și electronic; 96% dintre cetățeni și 99% dintre companii își depun online declarațiile, formularele fiind pre-completate în mare parte. Datorită serviciilor fiscale digitale ușor de folosit și transparente, 91% dintre estonieni consideră că plata taxelor este o datorie civică, ceea ce se reflectă în gradul înalt de conformare. Impozitele sunt competitive (impozit pe profit 0% reinvestit, 20% doar la dividende), motiv pentru care firmele nu au interes să își ascundă profiturile, ci le reinvestesc local. Rezultatul: veniturile fiscale au crescut rapid – de pildă, în primele 9 luni din 2021, veniturile din taxe pe profit au fost cu 60% mai mari față de anul precedent, aducând ~51 milioane € suplimentar. Sistemul „taxării la distribuirea profitului” aduce mai mulți bani la buget pentru că nimeni nu își ascunde veniturile – nu există motiv, din moment ce profitul reinvestit nu este taxat. De asemenea, mediul de afaceri prietenos a transformat Estonia într-un hub tech: țara a dat naștere la 9 companii „unicorn” (start-up-uri de peste $1 mld., ex. Skype, Wise, Bolt) – un record per capita în UE. Aceste succese arată cum digitalizarea și politicile pro-business pot crește veniturile statului fără a mări impozitele.
- Canada – La mijlocul anilor ’90, Canada se confrunta cu un deficit federal de ~8% din PIB și datorie publică peste 60% din PIB. Guvernul a evitat majorările de taxe și a optat în schimb pentru reduceri drastice de cheltuieli. Bugetul din 1995 (ministru de finanțe Paul Martin) a tăiat cheltuielile departamentale cu 20%, ceea ce a redus rapid deficitul la 3% din PIB în doar trei ani. Până în anul 2000, deficitul a fost eliminat complet, datoria a scăzut semnificativ, iar economia a reintrat pe creștere solidă. Între 1997 și 2008, guvernul federal canadian a avut surplus în fiecare an, fără a crește impozitele, ci prin disciplină fiscală și un mediu economic favorabil. Cazul Canadei demonstrează că „nu avem doar două opțiuni sumbre – ori deficit etern, ori majorare de taxe”; există și a treia cale: disciplina cheltuielilor. Tăierea a fost reală, nu doar o încetinire a creșterii cheltuielilor – s-au eliminat programe, s-au redus aparatele birocratice și s-au eficientizat serviciile publice. Această consolidare dură, deși contestată de unii economiști, a pus bazele unei perioade lungi de prosperitate fiscală în Canada.
- Israel – A oferit un exemplu de reformă fiscală și administrativă la începutul anilor 2000. În 2003, Israelul a lansat un program de consolidare care a impus o regulă strictă: plafonarea cheltuielilor publice. Practic, s-a stabilit că bugetul poate crește anual cel mult cu rata inflației și creșterea populației (menținând cheltuiala per capita constantă în termeni reali). Concomitent, guvernul a adoptat un plan pe termen lung de reducere a impozitelor considerate nocive pentru economie (au scăzut treptat impozitul pe venit maxim de la 64% la 44% și pe profit de la 36% la 18% în anii următori). În ciuda acestor reduceri de taxe, disciplina cheltuielilor a dat roade: în doar 4 ani, datoria publică a Israelului a scăzut cu 20 puncte procentuale din PIB, iar ponderea cheltuielilor statului în economie s-a redus cu 7 puncte. Altfel spus, Israelul a ales să stimuleze economia prin taxe mai mici, dar a compensat prin tăieri și eficiență bugetară, reușind să își îmbunătățească substanțial indicatorii fiscali. Pe lângă asta, descoperirea și exploatarea zăcămintelor de gaze naturale offshore în ultimul deceniu (câmpurile Tamar, Leviathan) au transformat Israelul din importator de energie în potențial exportator, consolidând balanța comercială și aducând venituri la buget sub formă de redevențe.
- Chile – Este adesea citat drept model de responsabilitate fiscală instituționalizată. În anul 2000, Chile a introdus voluntar o regulă de echilibru bugetar structural: guvernul s-a angajat să mențină un surplus structural de +1% din PIB anual. Practic, au creat comisii independente de economiști care estimează PIB-ul potențial și prețul de lungă durată al cuprului (resursa principală a țării), apoi bugetul anual este calibrat astfel încât cheltuielile să nu depășească veniturile „normale” estimate (cu un excedent mic). În anii de boom (prețuri mari la cupru), Chile a acumulat surplusuri substanțiale – de exemplu, în perioada 2004–2008 a avut excedente bugetare considerabile. Datoria publică a fost practic eliminată până în 2007, iar la începutul crizei din 2009 Chile avea fonduri de rezervă importante. Astfel, a putut folosi banii strânși în anii buni pentru a stimula economia în anii de recesiune, fără a se îndatora excesiv. Regula a fost flexibilizată ulterior (s-a trecut la ținta de deficit structural zero când situația financiară s-a îmbunătățit), însă cadrul a rămas. Acest cadru de politică fiscală prudentă a asigurat credibilitate internațională (dobânzi mai mici la împrumuturi) și stabilitate macroeconomică pe termen lung pentru Chile. Totodată, Chile a pus accent pe comerț liber și diversificarea exporturilor (pe lângă cupru, a dezvoltat exporturi de vin, fructe, pește etc.), ajungând să aibă în mod tradițional excedente comerciale. Exemplul chilian arată importanța unor reguli fiscale pe termen lung și a economisirii în vremuri bune pentru a evita crizele în vremuri rele – totul realizat fără creșteri de taxe, ba chiar cu reduceri de impozite în unele perioade, datorită eficienței cheltuirii banului public.
Rezumat lecții: Din aceste exemple reiese că soluția pentru deficite nu este să „strângi șurubul” la contribuabili, ci să crești eficiența statului și economia. Cheltuieli publice ținute sub control (chiar tăiate unde erau risipitoare), administrație modernă și suplă, colectare mai bună a taxelor existente (prin digitalizare și compliance voluntar), stimularea investițiilor și exporturilor – toate acestea au permis țărilor de mai sus să își echilibreze finanțele fără să introducă poveri fiscale suplimentare populației. În continuare, pe baza acestor principii, prezentăm un pachet de măsuri propus pentru România, structurat pe termen scurt, mediu și lung.
Măsuri propuse pe termen scurt (0–12 luni)
În următoarele 12 luni, accentul trebuie pus pe măsuri care aduc rezultate rapide la buget și semnalează schimbarea de direcție, fără a necesita reforme legislative de durată. Obiectivul pe termen scurt este stoparea hemoragiei bugetare prin creșterea colectării veniturilor existente și eliminarea risipei din cheltuieli, alături de pași imediat pentru stimularea economiei. Iată măsurile recomandate în acest interval: - Digitalizarea colectării și combaterea evaziunii fiscale: Implementarea accelerată și extinderea sistemelor de facturare electronică și monitorizare a transporturilor (platformele RO e-Factura și RO e-Transport) pentru toate tranzacțiile relevante. Aceste instrumente permit ANAF să urmărească în timp real facturile și marfa, făcând mult mai dificilă evaziunea de TVA. Italia, de exemplu, a introdus facturarea electronică obligatorie în 2019 și a înregistrat în acel an venituri fiscale cu 3,5 miliarde € mai mari, din care ~2 miliarde € doar din TVA suplimentar colectat datorită reducerii fraudei. România pornește de la un gap de TVA uriaș (peste 30% – cel mai mare din UE, adică aproape o treime din TVA nu se colectează). Impact bugetar estimat: o reducere a evaziunii cu 5 puncte procentuale (țintă deja asumată prin PNRR până în 2026) ar aduce la buget câteva miliarde de lei anual în plus, fără creșterea taxelor. Pe lângă e-facturare, se va relansa și Loteria bonurilor fiscale, oferind premii cetățenilor care înregistrează bonurile primite. Astfel de loterii fiscale au dat rezultate în alte țări: de pildă în Portugalia, după introducerea loteriei, gap-ul TVA a scăzut de la 16% la 14%, semn că mai multe bonuri fiscale au fost emise și impozitate. Pe termen scurt, aceste măsuri pot crește vizibil veniturile fiscale (cu ~0,5-1% din PIB) prin aducerea la lumină a economiei gri, fără vreo taxă nouă – ci prin tehnologie și stimulente pozitive.
- Simplificarea procedurilor și stimulente pentru conformare voluntară: În paralel cu controalele antifraudă țintite pe mari evazioniști, statul trebuie să facă mai ușoară și atractivă plata taxelor pentru firmele oneste. În primele 12 luni se va implementa un portal fiscal unificat și simplificat pentru toți contribuabilii (o interfață online prietenoasă unde cetățeanul sau firma își vede toate obligațiile și poate plăti cu câteva click-uri). Estonia ne arată că un portal fiscal eficient și pre-completarea datelor duce la utilizare masivă (peste 95% rată de depunere online) și la creșterea gradului de conformare voluntară. De asemenea, se pot oferi stimulente: de exemplu, reduceri sau bonificații pentru plata la timp (România a mai aplicat cu succes bonificații la impozitul pe profit/plata anticipată, încurajând firmele să declare corect și la timp). Un alt stimulent ce poate fi analizat: acordarea unor „ratinguri” de conformare fiscală firmelor, un sistem tip „semafor” (verde/galben/roșu) în funcție de comportamentul fiscal, similar cu cel folosit în Estonia. Firmele cu rating verde – bun platnic – ar putea primi facilități (proceduri simplificate la control, acces mai ușor la achiziții publice sau credite cu garanție de stat etc.), pe când cele cu risc ridicat vor fi monitorizate mai strict. Acest gen de „nudge” crește voluntar plata taxelor, îmbunătățind imediat încasările fără coerciție suplimentară.
- Înghețarea temporară a cheltuielilor neesențiale și eliminarea risipei imediate: Pe partea de cheltuieli, Guvernul trebuie să dea un exemplu imediat de strângere a curelei la stat, înainte de a cere eficiență de la alții. În următorul buget și prin ordonanțe urgente, se vor îngheța pentru 1 an anumite cheltuieli considerate neprioritare: achiziții de autoturisme de lux, mobilier scump, telefoane și echipamente IT dincolo de necesități, deplasări externe numeroase și diurne mari, consilii de administrație supra-dimensionate la companiile de stat etc. De asemenea, se va impune un moratoriu la angajări în sectorul public pentru 6-12 luni (excepție domenii critice ca sănătatea și ordinea publică), combinat cu audituri rapide pentru a identifica posturile duplicat sau personalul fantomă. Multe țări au procedat similar când au fost nevoite să reducă deficitul: Canada a redus cu aproape 10% cheltuielile programelor guvernamentale în doar doi ani (1995-1997), iar ulterior a menținut cheltuielile la acel nivel mai scăzut, ceea ce a eliminat risipa și a generat economii anuale uriașe. Impact bugetar estimat: Prin înghețarea cheltuielilor și tăierea risipei s-ar putea economisi cel puțin 5-10% din cheltuielile discreționare ale ministerelor, redirecționând aceste sute de milioane (dacă nu miliarde) de lei spre reducerea deficitului. În plus, populația va vedea că statul face economii la el acasă înainte de a cere sacrificii altora – ceea ce crește credibilitatea măsurilor.
- Audit și prioritizare bugetară („cheltuiești sau pierzi”): Fiecare minister și agenție centrală va fi supus(ă) în primele 6 luni unui audit de eficiență a cheltuielilor. Se va identifica rapid unde sunt „găuri negre” – programe care consumă fonduri mari cu rezultate minime – și se vor realoca sau tăia acele sume. De exemplu, dacă un fond de sprijin are grad de utilizare 10%, banii necheltuiți vor fi îndreptați către zone deficitare (sănătate, investiții prioritare) sau către reducerea deficitului. Se va introduce principiul „use it or lose it” (cheltuie eficient banii alocați sau îi pierzi la rectificare). Pe termen scurt, asta forțează ordonatorii de credite să elimine cheltuielile pseudo-necesare și să se concentreze pe ce aduce valoare. Irlanda, în cadrul programului său de austeritate, a protejat cheltuielile sociale esențiale, însă a tăiat drastic investițiile publice cu randament scăzut și a redus cu ~15% fondul de salarii al bugetarilor. România poate prioritiza similar: protejăm salariile mici și cheltuielile sociale vitale, dar reducem urgent subvențiile inutile și pierderile companiilor de stat (prin bugete multianuale cu ținte de eficiență). Impactul imediat va fi un control mai strict al cheltuirii fiecărui leu public, prevenind depășiri de buget și economisind fonduri.
- Reorganizarea și debirocratizarea aparatului public: În 12 luni nu putem reforma complet administrația, dar putem face pași vizibili. Se vor comasa agenții cu atribuții similare pentru a elimina suprapuneri (de ex.: dacă două instituții avizează același lucru, ele pot fi unificate). De asemenea, se vor desființa posturile vacante neocupate de mult timp (sunt mii de posturi bugetate dar neocupate efectiv – acestea doar cresc artificial masa salarială). Guvernul va iniția un program de pensionare anticipată voluntară pentru funcționarii apropiați de vârsta de pensionare, oferind pachete compensatorii, astfel încât să reducă gradual numărul de angajați fără concedieri forțate. Obiectivul asumat: reducerea numărului de angajați din administrația centrală cu, să zicem, 5-10% într-un an, prin măsuri naturale (încetarea contractelor, pensionări) și fără afectarea calității serviciilor. Tehnologia ajută aici: de exemplu, implementând formulare electronice și semnătura digitală în relația cu cetățenii, se va putea desființa necesitatea ghișeelor cu personal numeros. Estonia, cu o populație de sub 1.5 milioane, a reușit să aibă un aparat public foarte suplu tocmai datorită e-guvernării: interacțiunile cetățean-stat sunt online, 98% din declarațiile către fisc sunt depuse digital, deci nu există nevoie de mulți funcționari care să proceseze hârtii. România poate urma exemplul, economisind atât bani, cât și timp pentru cetățeni. Impact bugetar estimat: scăderea cheltuielilor de personal cu ~5% ar economisi peste 1 miliard de lei anual (dat fiind fondul de salarii bugetare actual). La asta se adaugă eficiența crescută – mai puțină birocrație înseamnă și un mediu de afaceri mai dinamic, deci mai multe venituri fiscale indirect.
- Stimuli imediati pentru economie și exporturi: Chiar și pe termen scurt, statul poate sprijini firmele locale să producă și să vândă mai mult, mai ales la export (ceea ce ajută deficitul comercial). Măsuri rapide includ: decontarea accelerată a TVA pentru exportatori (să primească banii înapoi în 15 zile, nu în luni de zile – cash-flow-ul mai bun îi ajută să exporte mai mult); lansarea unor linii de credit cu garanție de stat pentru IMM-urile producătoare care au comenzi de export (similar programului IMM Invest, dar țintit pe producție/export, pentru ca firmele să poată achiziționa materii prime și să onoreze comenzi externe); finanțarea participării companiilor românești la târguri internaționale și misiuni economice (promovare externă intensificată în primul an). De asemenea, se va înființa un Birou Unic pentru Exportatori, unde firmele pot obține rapid informații, avize sau asistență legată de export (centralizând serviciile vamale, de promovare comercială, diplome etc. într-un singur punct de contact). Scopul este ca firmele autohtone să poată accesa piețe noi fără birocrație excesivă. Irlanda s-a concentrat după criză pe creșterea exporturilor și a reușit – azi are un surplus de cont curent semnificativ datorită companiilor exportatoare puternice (tech, farmaceutice). Polonia este un alt exemplu: în 20 de ani de apartenență la UE, exporturile Poloniei au crescut de 6 ori, iar la produsele agro-alimentare de 10 ori, trecând pe excedent, datorită sprijinului inteligent și modernizării producției. România are și ea potențial de excedent la unele capitole (agricultură, IT, mobilă, automobile etc.) dacă firmele sunt ajutate să se dezvolte. Impact estimat pe termen scurt: câteva sute de milioane de euro în plus din exporturi (chiar și o creștere de 5% a exporturilor într-un an ar reduce deficitul comercial cu ~1 mld. €). Totodată, măsurile dau un mesaj important: guvernul susține activ economia privată, ceea ce stimulează încrederea investitorilor.
- Atragerea rapidă de investiții și fonduri europene: În 0-12 luni, ne putem concentra pe investițiile care se pot materializa imediat. În primul rând, absorbția fondurilor europene disponibile: România încă are la dispoziție fonduri substanțiale prin bugetul UE 2014-2020 necheltuite complet (care mai pot fi trase până la finalul lui 2025) și prin PNRR. Guvernul trebuie să prioritizeze proiectele „gata de lopată” (care au studiile făcute și pot începe) și să accelereze procedurile pentru contractarea lor – fiecare euro atras de la UE pentru infrastructură, energie verde, digitalizare etc. înseamnă mai puțină povară pe bugetul național și totodată stimulent pentru economie (locuri de muncă, achiziții locale). Un exemplu de succes în absorbție este Polonia, care a utilizat ~175 miliarde € fonduri UE în 20 ani, investiți în autostrăzi, căi ferate, dezvoltare rurală, cu efect direct în creșterea economiei și a exporturilor. Pe lângă fondurile UE, România trebuie să atragă și investiții private străine directe (ISD). Pentru asta, pe termen scurt se pot identifica 5-10 proiecte mari de investiții în derulare sau intenții (de ex. o companie auto care vrea să deschidă fabrică, o investiție în energie verde, un hub IT etc.) și se va crea un task-force guvernamental pentru a debloca rapid aceste proiecte: oferirea de terenuri disponibile, autorizări mai rapide (posibil prin ordonanțe de urgență dacă e cazul pentru proiecte strategice), eventuale scheme de ajutor de stat în limitele permise (scutiri de impozit pe profit pe câțiva ani, ajutor pentru infrastructura de conexiune). Irlanda a reușit să devină un magnet de investiții printr-o agenție dedicată (IDA Ireland) care efectiv ține de mână investitorul și îl ajută cu tot ce are nevoie administrativ. România poate face similar prin InvestRomania (agenție existentă) întărită – să ofere suport proactiv. Impact potențial: dacă reușim să confirmăm 1-2 investiții mari de sute de milioane de euro în primul an, acestea nu doar aduc capital și locuri de muncă, dar semnalează pieței că România e deschisă pentru business, ceea ce poate declanșa un cerc virtuos de noi investiții. Fiecare 100 mil. € investit poate aduce în timp câteva zeci de milioane anual la buget din taxe, deci miza pe termen lung e mare, dar e important și efectul psihologic imediat – optimism economic și încredere.
- Sprijin imediat pentru IMM-uri și micii antreprenori: Întreprinderile Mici și Mijlocii sunt motorul economiei locale și angajează o mare parte din populație. În termen scurt, statul poate lua măsuri care să le ușureze povara și să le stimuleze activitatea, fără costuri mari bugetare. De pildă: amnistie fiscală parțială sau eșalonare simplificată pentru micile firme afectate de pandemie și criza energetică – multe au acumulat datorii fiscale; oferindu-le o șansă (ștergerea penalităților dacă își achită principalul sau plata eșalonată pe 1-2 ani fără dobânzi) le menținem pe piață și în timp recuperează datoria principală la buget. De asemenea, reducerea birocrației: unificarea declarațiilor fiscale (să existe o declarație unică pentru firme, depusă trimestrial, în loc de zeci de formulare diferite), eliminarea obligativității de raportări redundante și digitalizarea relației cu instituțiile (așa încât un antreprenor să nu mai piardă ore la cozi). Se poate lansa și un program tip „Start Digital” – vouchere pentru IMM-uri ca să își cumpere software de gestiune, case de marcat electronice, training IT etc., ajutându-le să devină mai eficiente și să-și fiscalizeze mai bine veniturile. Un mediu privat sănătos va genera mai multe taxe fără creșterea cotelor, deci investiția în susținerea IMM-urilor se întoarce la buget. Estonia iarăși e exemplu de urmat: prin digitalizare și reguli simple, costul conformării pentru firme e minim, astfel încât a devenit obișnuință să lucrezi „alb”. Nu întâmplător în Estonia toată lumea își plătește impozitele repede – durează 3 minute să completezi online, e ca un „sport național” după cum se glumește. România, simplificând drastic sarcinile administrative pentru IMM-uri, le va permite acestora să se concentreze pe producție și servicii, nu pe hârtii, ceea ce crește PIB-ul și automat veniturile fiscale. Impact estimat: păstrarea pe piață a mii de IMM-uri ce altfel ar fi riscat falimentul crește baza de impozitare și menține locuri de muncă (evitând astfel și cheltuieli sociale cu șomajul). Pe termen scurt, efectul bugetar e neutru spre pozitiv (încasăm ceva datorii recuperate, nu pierdem contribuabili), iar pe termen mediu contribuția lor economică poate crește vizibil.
Măsuri propuse pe termen mediu (1–3 ani)
Pe termen mediu, accentul se mută de la măsuri de urgență la reforme structurale care necesită până la 3 ani pentru implementare deplină. Aceste acțiuni vor consolida rezultatele pe termen scurt și vor aborda cauzele profunde ale deficitelor. Planul pe 1–3 ani include: - Modernizarea completă a administrației fiscale (ANAF 2.0): În 3 ani, ANAF trebuie să devină o instituție digitalizată și orientată spre deservirea contribuabilului onest. Se va finaliza interconectarea tuturor sistemelor IT (Spațiul Privat Virtual extins, baze de date integrate cu Registrul Comerțului, Vama, Trezoreria etc.) astfel încât analiza de risc să fie automată și eficientă. Va fi implementată analiza big data pentru depistarea automată a evaziunii complexe (de ex. lanțuri de firme fantomă) și inteligență artificială pentru a selecta spre control doar cazurile cu probabilitate mare de fraudă. În paralel, personalul ANAF va fi recalificat: mai puțin ghișeu, mai mult „data analyst”. Rezultatul urmărit: creșterea conformării voluntare spre media UE și reducerea drastică a gap-ului fiscal. Ținta ar fi ca România să scadă gap-ul TVA de la 30% spre 15% în 3 ani – tot ar rămâne peste media UE, dar ar aduce la buget poate 4-5 miliarde € anual în plus. S-a dovedit că digitalizarea are beneficii pe termen mediu: Italia continuă să raporteze creșteri de colectare datorită e-facturării, iar Estonia se menține în top cu cel mai competitiv sistem fiscal tocmai datorită inovării constante în IT. Impact bugetar la 3 ani: majorarea veniturilor fiscale ca pondere în PIB cu ~2-3 puncte (de la ~27% din PIB în prezent spre 30% din PIB, apropierea de media UE), exclusiv din reducerea evaziunii și lărgirea bazei, fără majorarea vreunei cote de impozit.
- Reforma profundă a cheltuielilor publice – „Bugetare pe bază de performanță”: În următorii 1-3 ani se va trece treptat de la bugetarea incrementală (după care fiecare instituție primește puțin peste anul trecut) la bugetare pe programe și rezultate. Fiecare sector major (sănătate, educație, transporturi etc.) își va defini indicatori de performanță și obiective clare, iar alocările bugetare vor depinde de atingerea lor. Se vor institui revizuiri periodice ale cheltuielilor (spending reviews) anuale sau bienale, cu comisii mixte Ministerul Finanțelor – ministere de linie – experți independenți, pentru a evalua eficiența fiecărui program de cheltuieli. Programele neperformante fie se ajustează, fie se opresc, redirecționând resursele acolo unde aduc impact. Canada în anii ’90 a aplicat un exercițiu similar de revizuire fundamentală, tăind programe întregi care nu se justificau, ceea ce a contribuit la consolidarea bugetară de durată. Pentru România, un astfel de proces sistematic poate elimina risipa instituționalizată (agenții care există doar pentru că au existat mereu) și poate duce la scăderea cheltuielilor bugetare ca pondere în PIB treptat, pe măsură ce economia crește, chiar dacă în termeni absoluți cheltuielile rămân constante. Ținta realistă: reducerea ponderii cheltuielilor bugetului general în PIB cu ~1 punct în 3 ani, fără a tăia servicii esențiale, ci prin eficiență. Tot aici intră și reforma achizițiilor publice: implementarea completă a sistemului electronic de achiziții (SICAP) cu module de transparență și comparare a prețurilor, pentru ca statul să cumpere mai ieftin și mai corect. Banca Mondială și Banca Europeană de Investiții pot oferi asistență tehnică în acest demers. Pe termen mediu, economiile cumulate din cheltuieli optimizate pot fi de ordinul a 1-2% din PIB anual.
- Reorganizarea strategică a administrației și reducerea aparatului de stat supradimensionat: După măsurile rapide de comasare și înghețare din primul an, în 1-3 ani se va derula o reformă administrativă mai amplă. Aceasta implică: restructurarea ministerelor (eventual reducerea numărului de ministere prin comasarea unora – de ex. un singur Minister al Economiei care să includă Energie, IMM-uri, Turism, etc., un singur Minister al Transporturilor și Infrastructurii care să includă Comunicațiile, ș.a. – pentru a evita feude birocratice și a eficientiza deciziile). De asemenea, o descentralizare reală: se pot transfera anumite servicii către administrația locală, împreună cu resursele aferente, astfel încât deciziile să se ia mai aproape de cetățean (ex: școlile și spitalele în responsabilitatea autorităților locale, cu finanțare asigurată, reducând rolul intermediar al ministerelor). Această subțiere a nivelului central poate aduce economii și mai mari. Ținta numerică ar fi ca, prin reorganizare și digitalizare, în 3 ani numărul total de posturi din sectorul public să scadă cu, să zicem, 15% față de nivelul actual, în principal prin tranziție naturală (pensionări, plecări, stop angajări) și redistribuire. Experiența țărilor baltice în criza din 2009 e grăitoare: Estonia, Letonia, Lituania au redus drastic aparatul bugetar (Letonia a redus personalul bugetar cu ~30% și salariile cu 20% în 2009) și deși a fost dureros pe termen scurt, ajustarea i-a făcut mult mai competitivi ulterior. România poate obține o ajustare mai blândă, întinsă pe 3 ani, evitând concedieri masive bruște. Impact bugetar la 3 ani: cheltuieli de personal reduse semnificativ (economii permanente de ordinul miliardelor de lei anual), plus o administrație mai suplă care va facilita mediul de afaceri (beneficiu indirect).
- Stimularea producției interne prin programe sectoriale: Pentru a reduce deficitul comercial, România trebuie să producă intern ceea ce altfel importă și să creeze valoare adăugată la export. În 1-3 ani se pot lansa câteva programe strategice:
o În agricultură: program național de investiții în sisteme de irigații și depozitare de produse. Folosind fonduri europene (din Programul Național Strategic PAC și din Fondul de Reziliență), se pot reabilita canale de irigații pe câteva sute de mii de hectare, crescând producția agricolă chiar și în ani secetoși. De asemenea, sprijin pentru înființarea de centre de colectare, procesare și depozitare la nivel regional, astfel încât fermierii români să poată vinde mai mult pe piața internă (reducem importurile alimentare) și chiar la export. Impact estimat: dacă România își valorifică potențialul agricol (suntem în top UE la producție de cereale, dar exportăm grâu brut și importăm produse procesate), putem în câțiva ani să reducem deficitul comercial agroalimentar (astăzi importăm alimente de miliarde €). Model: Polonia – a folosit fondurile UE pentru modernizarea fermelor și industriei alimentare, ajungând de la importator net la un excedent agroalimentar ~19 mld. €. România poate, cu investiții țintite, să devină autosuficientă la produse de bază și exportator net la alimente procesate.
o În energie: continuarea proiectelor de creștere a independenței energetice. Exploatarea gazelor din Marea Neagră (perimetrul Neptun Deep) este de importanță strategică – se preconizează o producție de ~100 de miliarde metri cubi de gaze în următoarele decenii, ceea ce nu numai că ne va asigura consumul intern, dar va permite și export, aducând venituri substanțiale din redevențe și taxe. Guvernul trebuie să asigure stabilitatea legislativă și fiscală pentru companiile implicate (după modificările din 2022 care au deblocat investiția) și să pregătească infrastructura de transport gaze. În plus, investiții în energie regenerabilă (parcuri eoliene onshore și offshore, solar) cu ținta de a reduce importurile de energie electrică. Odată operațional Neptun Deep (așteptat ~2027) și noi capacități eoliene, România poate deveni exportator net de energie, ceea ce va îmbunătăți masiv balanța comercială și de cont curent. Impact estimat în 3-5 ani: diminuarea importurilor de gaze aproape de zero (economisind ~1-2 mld. € anual valuta) și posibile venituri la buget de câteva sute milioane € pe an din redevențe gaze. Totodată, prețuri mai stabile la energie intern pot crește competitivitatea industriei locale.
o În industrie și IMM: programe de reindustrializare inteligentă. Folosind modele de poli de competitivitate, se pot acorda facilități pentru dezvoltarea unor industrii cu potențial de export: ex. prelucrarea lemnului (nu doar export buștean, ci mobilă – România deja e un exportator de mobilă, putem extinde), industria agro-alimentară (produse bio, nișe unde avem tradiție – ex. vin, conserve, lactate speciale), industria de apărare (nișe de tehnică militară, unde putem folosi experiența și noile investiții NATO). Statul poate oferi scutiri de impozit pe profit reinvestit extinse (deja există la nivel general, se poate menține) și granturi de co-finanțare pentru tehnologie modernă în fabrici (fonduri UE de tranziție justă, etc.). Scopul este ca într-un interval mediu să vedem mai multe produse „Made in RO” pe rafturi și la export, reducând dependența de importuri.
o Exporturi de servicii și turism: Pe lângă bunuri, România are potențial să crească exportul de servicii (IT, servicii externalizate, turism). În IT și outsourcing deja suntem pe hartă; guvernul trebuie să continue facilitățile existente (scutirea de impozit pe venitul programatorilor, sprijin pentru parcuri IT) și să investească în educație digitală, ca acest sector să rămână competitiv. La turism, în 1-3 ani se poate lansa un program de promovare internațională a României ca destinație (un country brand coerent), combinat cu scheme de minimis pentru modernizarea stațiunilor balneare, a pensiunilor agroturistice etc. Turismul aduce valută și creează locuri de muncă locale; țări ca Croația și-au redus deficitul de cont curent transformându-l în excedent datorită veniturilor din turism în anii recenți. România, deși nu va ajunge Croația peste noapte, poate ținti dublarea numărului de turiști străini în 3 ani, ceea ce ar aduce câteva sute de milioane de euro în plus anual în economie. - Reforma companiilor de stat și a monopolurilor naturale: În intervalul mediu, statul trebuie să abordeze problema companiilor publice care generează pierderi sau servicii neperformante ce apasă bugetul. Se va derula un program de restructurare pentru companiile de stat: stabilirea de planuri de rentabilizare cu termene clare (ex: reducerea pierderilor cu X% anual) și, acolo unde nu e posibil, se va lua în calcul fie parteneriat cu investitori privați, fie privatizare totală a acelor companii. Scopul este ca aceste entități să nu mai necesite subvenții anuale de la buget (care sunt practic taxe ascunse plătite de cetățeni pentru ineficiență). De exemplu, dacă CFR Marfă sau o companie locală de termoficare are pierderi cronice, fie se restructurează profund (inclusiv cu concedieri, reeșalonarea datoriilor etc.), fie se vinde către un investitor care să o eficientizeze, protejând totodată angajații pe cât posibil. Țări precum Germania sau Franța au companii de stat profitabile deoarece le gestionează corporativ; România poate aduce management profesionist privat în companiile cheie (energie, transporturi) prin listarea lor parțială la bursă – ceea ce aduce și capital privat către ele. Pe partea de monopoluri naturale (energie, transport energie, apă-canal etc.), reglementatorii trebuie să asigure echilibrul între prețuri corecte și investiții, astfel încât aceste servicii să nu tragă în jos competitivitatea economiei. Impact estimat: eliminarea subvențiilor/pierderilor companiilor de stat ar reduce cheltuielile bugetare cu potențial 1-2% din PIB (actualmente subvențiile la energie termică, transporturi ș.a. costă bugetul considerabil). În plus, listarea unor companii aduce venituri one-time la buget (din vânzarea acțiunilor) ce pot fi folosite la reducerea datoriei publice.
- Atragerea investițiilor strategice prin climate competitiv: Continuând eforturile din primul an, pe termen mediu România trebuie să-și creioneze un pachet de atractivitate pentru investitori comparabil cu al altor țări din regiune. Asta include: stabilitate legislativă (moratoriu pe modificări fiscale majore; investitorii să știe că nu apar taxe-surpriză), reducerea duratei de obținere a autorizațiilor (digitalizarea totală a autorizațiilor de construcții și de mediu, de exemplu, ca în 30 de zile maxim să fie emis răspunsul, fie el și negativ, dar să nu stea proiectele în aer), forță de muncă calificată (programe de ucenicie și formare duală în colaborare cu investitorii, astfel încât să găsească personal local). De asemenea, extinderea rețelelor de parcuri industriale cu facilități fiscale locale (scutiri de taxe locale, utilități asigurate) în zonele unde dorim dezvoltare (Moldova, Sudul țării). Scopul este să atragem investiții nu doar în București și vest, ci și în zone rămase în urmă. Un accent special pe investițiile „verzi” și industria auto (România poate profita de tranziția spre vehicule electrice – de exemplu, investiții în fabrici de baterii sau componente EV, dat fiind că suntem deja producători auto). Dacă reușim să fim proactivi, am putea convinge mari companii în aceste 3 ani să vină – țări ca Ungaria au atras fabrici de baterii de miliarde, ceea ce va conta enorm în viitorul apropiat. Impact: creșterea stocului de investiții străine directe cu, să zicem, 10 miliarde € în 3 ani (de la ~100 mld. € cum e acum, la 110 mld.), ceea ce ar aduce cam +0,5% PIB anual doar din formarea brută de capital, plus efecte de export și locuri de muncă.
- Continuarea și extinderea sprijinului pentru IMM și antreprenoriat: După măsurile imediate, pe termen mediu trebuie consolidate politicile pro-IMM. Asta ar include: reformarea radicală a legii prevenției (să devină eficientă, ca firmele mici să nu mai fie amendate direct pentru greșeli minore, ci întâi avertizate și ghidate); extinderea aplicării impozitării forfetare simplificate pentru microîntreprinderi (un sistem cu impozit mic, unic, care să încurajeze trecerea micilor afaceri din economia informală în legal – similar cu regimul micro actual, dar cu proceduri și mai simple și educare a antreprenorilor în acest sens). Crearea de incubatoare și acceleratoare de afaceri regionale cu finanțare public-privată, unde startup-urile să primească mentorat, spațiu și acces la finanțare. Statul poate facilita accesul la credit al IMM-urilor prin fonduri de garantare extinse (Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM să primească capital suplimentar, eventual din PNRR, pentru a garanta credite pentru investiții în producție, digitalizare, eficiență energetică la IMM-uri). Ideea generală este ca România să devină o țară prietenoasă cu micul antreprenor – astfel vom avea mai multe afaceri locale care cresc și plătesc taxe în timp. Exemplul Estoniei (unde deschiderea unei firme durează câteva minute online și administrarea ei e extrem de ușoară) arată că poți deveni un magnet de inițiativă privată prin proceduri simple. În Estonia sunt peste 68.000 de companii active la 1,3 milioane locuitori – spiritul antreprenorial e încurajat. România are și ea semne bune (sectorul IT a generat unicorni – UiPath e un exemplu de succes global pornit local), deci construind pe asta, am putea vedea mai multe companii românești ajungând la dimensiuni mari, ceea ce se traduce în venituri bugetare sănătoase pe termen lung.
- Investiții în infrastructură și conectivitate: În intervalul 1-3 ani, multe proiecte de infrastructură trebuie demarate sau aduse aproape de finalizare, pentru că infrastructura bună stimulează economia și reduce costurile companiilor (crește competitivitatea exporturilor). Prioritare sunt proiectele de autostrăzi și căi ferate aflate pe coridoarele pan-europene (ex: finalizarea A7 Ploiești-Iași, continuarea A1 Sibiu-Pitești, modernizarea căii ferate Brașov-Sighișoara-Oradea etc.), finanțate în mare parte din fonduri europene. Guvernul va urmări îndeaproape implementarea PNRR pe transporturi, astfel încât până în 2026 să fie gata sute de kilometri de autostradă și linii ferate modernizate. Impactul bugetar pe termen mediu este neutru sau pozitiv: deși investim (co-finanțare națională), cea mai mare parte sunt bani europeni, iar efectul economic al șantierelor (locuri de muncă, materiale de construcții vândute) aduce venituri din taxe. Pe termen lung, infrastructura va reduce costurile logistice, stimulând investițiile (multe firme aleg să investească unde există autostrăzi și căi ferate bune). Un exemplu: Polonia și-a extins rețeaua de autostrăzi de la ~400 km în 2004 la peste 4000 km azi, folosind fonduri UE, iar exporturile sale au explodat concomitent – nu e coincidență, pentru că infrastructura a conectat producătorii polonezi cu piața europeană. România, prin recuperarea decalajului de infrastructură, va vedea beneficii similare în competitivitatea economică.
Măsuri propuse pe termen lung (3–10 ani)
Pe termen lung, viziunea este ca România să devină o economie stabilă și competitivă, cu deficite reduse structural și cu un stat modern. Măsurile pe 3–10 ani se concentrează pe sustenabilitate și dezvoltare – adică politici care asigură că odată echilibrate finanțele publice, acestea rămân sănătoase, iar economia crește robust fără dezechilibre. Obiectivul final este ca peste 5-10 ani România să nu mai discute despre crize ale deficitului, ci despre prosperitate și investiții. Iată principalele direcții pe termen lung: - Ancorarea disciplinei fiscale prin reguli fiscale pe termen lung: Pentru a evita derapaje viitoare, România ar trebui să adopte un cadru fiscal de tip „regula de aur” sau ținte de deficit structural, inspirat de modelul chilian sau de regulile europene. De exemplu, o lege care să prevadă că deficitul bugetar structural (ajustat de ciclu economic) nu poate depăși 1% din PIB, cu obligativitatea de a fi zero sau surplus în ani de boom economic. Astfel, în perioadele de creștere, guvernul ar fi nevoit să economisească (să reducă datoria sau să alimenteze un fond de rezervă), având spațiu să stimuleze economia în perioadele de criză fără să depășească un deficit de, să zicem, 3%. Chile a aplicat o astfel de abordare cu succes – a țintit un surplus structural de 1% și, după ce și-a plătit datoriile, a relaxat la echilibru structural. Israel și multe țări din UE au de asemenea reguli fiscale (Israel a introdus plafon de creștere a cheltuielilor legat de PIB potențial, UE are regula deficit 3% dar structural e 1% pentru țări ca România în mod normal). Prin ancorarea în lege și eventual supravegherea de către un Consiliu Fiscal puternic, disciplina bugetară devine parte din sistem. Pe termen lung, asta garantează că nu se vor mai acumula datorii excesive și deficitul va fi ținut sub control indiferent de guvern.
- Reforma sistemului de pensii și a cheltuielilor sociale (sustenabilitate pe termen lung): Un capitol esențial pentru viitorul pe 10 ani este echilibrarea sistemului de pensii fără a crește contribuțiile (care ar fi tot un fel de taxă). Soluția constă în încurajarea voluntară a rămânerii în câmpul muncii și creșterea treptată a vârstei efective de pensionare, corelat cu speranța de viață. De asemenea, stimularea pilonului privat de pensii pentru a complementa pensia publică, reducând presiunea pe bugetul de stat în viitor. Pe termen lung, cheltuielile sociale (pensii, sănătate) cresc din cauza îmbătrânirii populației, deci trebuie acționat din timp: măsuri de creștere a natalității, de atragere a diaspora înapoi (forță de muncă) și de reconversie profesională a adulților, ca să avem suficienți contribuabili activi. Un alt aspect: digitalizarea și reformarea sistemului de asistență socială pentru a asigura că ajutoarele ajung doar la cine are nevoie, eliminând fraudele și dublurile. Ținta ar fi ca în 10 ani cheltuielile cu pensiile și asistența socială să fie menținute la un nivel sustenabil de ~10-12% din PIB (prin comparație, dacă ar exploda necontrolat pot trece de 15% din PIB, ceea ce ar crea mereu deficite). Măsuri ca indexarea pensiilor în funcție de inflație dar cu un prag (să nu depășească creșterea economică pe termen lung) pot ajuta. Aceste reforme sunt sensibile politic, dar necesare pentru ca peste 10 ani să nu fim nevoiți să creștem taxe ca să plătim pensii.
- Investiții masive în educație și sănătate – capitalul uman ca motor pe termen lung: Reducerea deficitelor pe termen lung depinde și de cât de productivă este economia – iar productivitatea ține de educație și sănătate. Astfel, statul trebuie să aloce resurse crescute (pe măsură ce elimină risipa în alte părți, poate redirecționa economiile) către modernizarea școlilor, pregătirea forței de muncă pentru economia viitorului și un sistem de sănătate eficient. O populație educată și sănătoasă produce mai mult, câștigă mai bine și plătește mai mult impozit pe venit și consum, fără creșterea cotelor, ci organic. Țările care au ieșit din capcana veniturilor medii (ex. Coreea de Sud, Irlanda într-o oarecare măsură) au investit enorm în educație superioară, cercetare și dezvoltare, creând industrii high-tech care aduc bani la buget. România ar trebui să aibă ca obiectiv ca în 10 ani să devină un hub regional de IT, inginerie, servicii cu valoare adăugată – ceea ce se poate dacă pregătim acum tinerii (prin programe STEM, digitalizare în educație, legături între universități și companii). Impactul bugetar direct al acestor investiții e negativ pe termen scurt (costă bani), dar pe 10 ani e pozitiv: mai mulți specialiști bine plătiți = bază de impozitare mai mare, inovație locală = companii românești de succes care achită impozite aici. Practic, e fundamentul pentru creștere economică fără dezechilibre.
- Diversificarea și upgradarea economiei pentru exporturi competitive: Pe orizont de 5-10 ani, România trebuie să își consolideze poziția de exportator în sectoare competitive și să reducă importurile de bunuri care pot fi fabricate intern. Asta înseamnă politici industriale inteligente: identificarea a 4-5 sectoare campion unde avem avantaj sau potențial (de ex: IT și tehnologie, agricultură ecologică, automotive și componente, energie verde și echipamente, turism și cultură) și canalizarea eforturilor acolo. În sectorul IT, dacă păstrăm talentele în țară și atragem altele, putem ajunge la exporturi anuale de servicii IT de peste 10 mld. € (față de ~7 mld. acum). În agricultură procesată, putem ajunge ca brandurile românești să fie vândute regional, nu doar materie primă ieftină. În automotive, trecerea la vehicule electrice trebuie întâmpinată de România cu investiții (să nu pierdem uzinele existente la schimbarea de tehnologie). Statul, împreună cu mediul privat, poate crea clustere de inovare – de pildă, un cluster pe vehicule electrice în jurul uzinelor existente, unul pe agro-tech (startup-uri de tehnologie agricolă). Israel, de exemplu, cu resurse naturale limitate, s-a axat pe inovație și acum exportă tehnologie agricolă, irigații, software la nivel global, ceea ce aduce atât venituri cât și prestigiu. Visul ar fi ca în 10 ani România să nu mai fie cunoscută doar pentru materii prime ieftine și forță de muncă, ci pentru produse și tehnologii proprii la export. Economic, asta înseamnă deficite comerciale reduse (poate chiar un excedent comercial în anumite domenii), deci cont curent echilibrat – baza unei monede stabile și a evitării crizelor.
- Continuarea dezvoltării infrastructurii critice: Pe 5-10 ani trebuie finalizate proiectele mari de infrastructură începute și demarate altele noi: conectarea provinciilor istorice prin autostrăzi (Moldova, Muntenia, Transilvania legate complet), modernizarea rețelei feroviare pentru viteză și capacitate (trenuri care să transporte marfă rapid spre portul Constanța, de exemplu, făcând din Constanța un hub logistic regional), investiții în infrastructura de energie (rețele electrice modernizate, eventual proiectul unităților 3 și 4 de la Cernavodă finalizat, plus capacități eoliene offshore în Marea Neagră). De asemenea, infrastructura digitală – internet de mare viteză peste tot (România stă deja bine la viteze, dar trebuie extins și la sate pentru a reduce decalajele rurale). Toate acestea costă, dar multe pot fi acoperite din fonduri europene și parteneriate public-private. Beneficiul pe termen lung: costuri mai mici pentru transport și energie = produse românești mai competitive, atractivitate investițională sporită (cine vede autostrăzi și stabilitate energetică vine mai ușor să investească). În plus, se creează premisele dezvoltării uniforme a țării (investitorii pot merge și în regiuni mai îndepărtate dacă accesul e facil), ceea ce reduce presiunea pe marile orașe și crește baza de impozitare locală peste tot.
- Protejarea mediului și tranziția verde ca oportunitate economică: Deși pare mai puțin legat de deficit, în realitate tranziția către o economie verde poate aduce beneficii fiscale: energie regenerabilă ieftină local reduce importurile costisitoare; industria reciclării și a economiei circulare poate crea afaceri noi; dacă România atinge țintele climatice, evită amenzi UE sau costuri viitoare. Pe 10 ani, ne propunem să devenim un hub de energie regenerabilă în regiune (avem potențial eolian enorm în Dobrogea, solar în sud etc.). Surplusul de energie verde se poate exporta sau folosi pentru a produce hidrogen verde – un viitor produs de export. De asemenea, investițiile în eficiența energetică (izolarea clădirilor, tehnologii eficiente în fabrici) reduc factura importurilor de energie. Orice milion de MWh economisit sau produs intern e mai puțină deviză care pleacă din țară. Astfel, tranziția verde sprijină echilibrul contului curent. În plus, România poate accesa fonduri considerabile prin Green Deal și alte instrumente UE dacă are proiecte bune – deci o sursă de finanțare nerambursabilă pentru dezvoltare. Impact așteptat: până în 2030, reducerea intensității energetice a economiei (consum energie/PIB) cu, să zicem, 30%, ceea ce se va reflecta în costuri mai mici și importuri energetice reduse, deci deficit comercial mai mic și competitivitate crescută.
- Stabilitate fiscală și taxare inteligentă, fără poveri suplimentare cetățenilor: Pe termen lung, ne menținem angajamentul de a nu crește taxele generale, ba chiar dacă economia o va permite, de a le reduce marginal pentru a stimula și mai mult conformarea și investițiile. De exemplu, dacă ajungem să colectăm TVA mult mai eficient, ne-am putea permite într-un viitor să reducem cota TVA cu 1-2 puncte, ușurând povara pe consumatori, fără a pierde venituri (pentru că baza de colectare e mai largă). La fel, dacă digitalizarea funcționează și evaziunea scade, se poate gândi reducerea unor contribuții sau impozite pe muncă, stimulând astfel crearea de locuri de muncă. Ideea este ca pe termen lung statul să funcționeze dintr-o bază fiscală lărgită și o economie mai mare, nu din creșteri de cote. Vom avea un sistem fiscal mai competitiv în regiune, atrăgând capital (exemplu: menținerea impozitului pe profit la 16% sau chiar reducerea spre 12% în 10 ani dacă spațiul bugetar o permite, similar cu țări ca Irlanda sau Bulgaria – 12.5% și 10%, respectiv). Taxarea inteligentă înseamnă și înverzirea fiscalității: pe măsură ce nu mai e nevoie de venituri din taxe nocive (ex. taxe pe salarii mari), putem muta accentul pe taxare ecologică sau pe proprietate, care au efecte mai puțin distorsionante. Dar toate acestea fără a crește povara totală. Ținta ar fi ca în 2030 România să aibă un indice de competitivitate fiscală în top 10 UE – adică un sistem simplu, digital, cu cote moderate, care să încurajeze investițiile (Estonia este un exemplu de țară cu cel mai competitiv sistem fiscal și totuși cu venituri suficiente la buget datorită conformării ridicate).
- Rezerva financiară și gestionarea datoriei publice: O altă măsură pe termen lung este constituirea unei rezerve strategice (fond suveran sau fond de stabilizare) în anii când bugetul e pe excedent sau când avem venituri excepționale. De exemplu, dacă descoperim resurse naturale (gaze, minerale critice) și statul încasează redevențe mari, o parte să fie pusă deoparte pentru generațiile viitoare sau pentru situații de criză. Norvegia e exemplul clasic (fondul petrolier), dar chiar și țări ca Chile au fond de stabilizare alimentat din excedentele din cupru. România ar putea, de pildă, să decidă că veniturile din privatizări sau o parte din dividendele companiilor de stat profitabile merg într-un astfel de fond. Acest fond investit prudent poate genera la rândul său venituri și, la nevoie, poate acoperi deficitul în ani dificili fără să trebuiască să tăiem cheltuieli brusc sau să creștem taxe. În paralel, gestionarea datoriei publice devine crucială: pe termen lung ne dorim reducerea datoriei ca % din PIB, ca să plătim dobânzi mai mici și să eliberăm resurse pentru investiții. Dacă aplicăm disciplina menționată, am putea reduce datoria publică (acum ~50% din PIB) treptat spre 40% sau chiar mai jos într-un deceniu – ceea ce înseamnă sute de milioane de euro economisite anual la dobânzi, bani ce pot merge spre educație sau infrastructură. Canada, după efortul din anii ’90, și-a coborât datoria federală de la ~67% la 29% din PIB în 15 ani, ceea ce i-a dat mult spațiu de manevră ulterior. România poate ținti similar, beneficiind și de creșterea economică.
În concluzie, aplicând aceste măsuri coerente pe termen scurt, mediu și lung, România poate reduce deficitele fără a mări taxele, ba chiar își poate crea un spațiu pentru viitoare reduceri de poveri fiscale. Secretul constă în administrație inteligentă, cheltuieli chibzuite și o economie care crește sănătos. Exemplele internaționale ne arată că este posibil: disciplinei fiscale (Canada, Israel, Irlanda) i se alătură inovarea și digitalizarea (Estonia), iar rezultatul este o țară cu finanțe publice solide și cetățeni prosperi. Planul propus, adaptat la contextul României, oferă un drum de urmat pentru a atinge acest deziderat, fără să punem noi poveri pe umerii populației, ci dimpotrivă, creând un stat mai eficient în slujba cetățeanului și o economie mai puternică.
