Avram Gal, PSD Cluj, analiză: În fiecare an, la 23 aprilie – Ziua Forțelor Terestre și 29 aprilie – Ziua Veteranilor de Război, politicienii României se îmbracă festiv în costume scrobite și se prezintă, grav, în fața camerelor de luat vederi, vorbind despre „eroismul soldatului român”, „coloana vertebrală a statului” și „sacrificiul suprem”. Bine lustruite, cuvintele curg lin printre coroane de flori și fanfare solemne. Emoție? Da. Sinceritate? Rar.
A doua zi, tăcere. Promisiunile se scufundă în tăcerea birocratică. Militarii uită să mai fie o prioritate. Nu mai sunt „eroi”, ci doar „angajați” cu salarii restante, cu drepturi neplătite de ani de zile, cu pensii ciuntite și demnitate amputată. Guvernanții români au o abilitate magică: transformă recunoștința în ignoranță la 24 de ore după un discurs.
Ipocrizie națională – în formă continuată.
În timp ce toate țările din Uniunea Europeană își întăresc armatele, cresc bugetele de apărare, își modernizează echipamentele și tratează militarii ca pe niște piloni strategici ai securității, România continuă să-și considere armata o piesă de decor pentru 1 Decembrie și două sărbători de primăvară. E ca și cum ți-ai pregăti o umbrelă pentru poză, dar ai merge gol în ploaia istoriei.
Într-un context regional extrem de tensionat, cu războiul la graniță, cu NATO în alertă și cu amenințări hibride tot mai sofisticate, ce fac guvernanții României? Își cultivă amnezia. În loc să investească în moralul, echiparea și salarizarea militarilor, preferă să-i trateze ca pe niște figuranți într-un spectacol ieftin cu steaguri și baloane tricolore.
Aceasta nu e doar lipsă de respect. E inconștiență.
Să-ți neglijezi propriii militari într-o perioadă în care istoria bate la ușă cu bocanci grei este mai mult decât o greșeală – e o sabotare a propriei siguranțe. Și să nu te mire că atunci când ai nevoie de loialitate, primești doar tăcere.
Concluzia? Această discrepanță între discursurile oficiale și realitatea trăită de militari evidențiază o ipocrizie profundă. Politicienii își amintesc de armată doar în zilele festive, uitând rapid de angajamentele asumate. Respectul față de militari nu ar trebui să se manifeste doar prin ceremonii, ci prin acțiuni concrete care să le asigure un trai decent și recunoașterea meritată.
Este timpul ca autoritățile să treacă de la vorbe la fapte, să onoreze cu adevărat sacrificiul militarilor și să le ofere condițiile pe care le merită. Altfel, festivitățile rămân simple exerciții de imagine, fără substanță și fără respect real pentru cei care au pus viața în slujba țării. Cât timp respectul față de Armată se măsoară în discursuri pompoase, iar drepturile militarilor sunt trecute la „diverse”, România nu are o problemă de securitate. Are o problemă de rușine națională. România este singura țară din UE care își uită militarii în vremuri de război.
P.s. România, înainte de toate!
