sâmbătă, ianuarie 17, 2026

Au zburat scaunele prin Iulius Mall Cluj – O ceată bună de romi s-au luat la harță. Bătaie cu pumni și urlete, printre copii și oameni speriați

- Advertisement -spot_img
Must Read

O bătaie cu scaune și urlături a avut loc aseară, în Food Court-ul de la Iulius Mall Cluj.

Protagoniştii au fost conlocuitori de ai noştri, o ceată bună de romi, femei, bărbați și chiar copii.

Atenția celor din jur a fost atrasă de două grupuri distincte de bărbați, îmbrăcați tradițional și purtând pălării, care ar fi avut inițial un schimb de replici tensionat. Discuția a degenerat rapid, iar cei doi grupuri s-au luat la pumni și palme, fără să țină cont de numărul mare de oameni din jur.

POLIȚIA CLUJ:

„Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca s-au sesizat din oficiu cu privire la o stare conflictuală petrecută între mai multe persoane, în urma căreia a fost tulburată ordinea și liniștea persoanelor de jur”.

Ancheta desfășurată de oamenii legii urmărește să stabilească cu exactitate circumstanțele producerii incidentului, să identifice persoanele implicate și să dispună măsurile legale care se impun. Cercetările se fac sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Poliția recomandă prudență și cooperare din partea persoanelor implicate, precizând că identificarea completă a celor implicați este esențială pentru ca ancheta să fie finalizată și măsurile legale să fie aplicate. Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile promit să ofere detalii suplimentare pe măsură ce situația va fi clarificată.

Reprezentanții Iulius Mall Cluj au oferit și ei un punct de vedere oficial, subliniind că incidentul a fost unul izolat și de scurtă durată:
„Incidentul menționat a avut loc sâmbătă, 3 ianuarie 2026, a implicat mai multe persoane, a fost spontan și de scurtă durată, desfășurat pe parcursul a aproximativ două minute. Agentul de pază din food court a observat situația și a alertat echipa de intervenție. Aceasta a ajuns prompt la fața locului, moment în care conflictul se aplanase. Poliția a ajuns în cel mai scurt timp și a preluat situația. Îi asigurăm pe clienții noștri că astfel de incidente sunt izolate, iar siguranța acestora rămâne o prioritate permanentă”.

Martorii vorbesc despre un conflict care ar fi pornit de la o neînțelegere mai veche, reaprinsă de o discuție contradictorie purtată în spațiul public. Alte surse aflate în zonă spun că spiritele s-ar fi încins după ce unul dintre bărbați ar fi făcut remarci jignitoare la adresa celuilalt grup, moment în care situația a scăpat de sub control.

Un client aflat la câteva mese distanță spune că totul s-a întâmplat extrem de repede.
„La început doar se certau, dar în câteva secunde au început să se lovească. Oamenii s-au ridicat speriați, unii și-au tras copiii de lângă mese și s-au retras”, a relatat acesta.

O mamă care se afla în zonă împreună cu copilul său spune că momentul a fost unul șocant.
„Era foarte multă lume și foarte mulți copii. Am luat copilul în brațe și am plecat imediat. Nu te aștepți la așa ceva într-un mall”, a declarat femeia.

Surse aflate la fața locului afirmă că personalul de securitate al centrului comercial a intervenit pentru a separa persoanele implicate și pentru a calma situația, până la restabilirea ordinii. Pentru câteva minute, atmosfera din zona food court a fost una de panică și confuzie, mulți clienți alegând să părăsească zona.

Incidentul a stârnit îngrijorare în rândul celor prezenți, mai ales în contextul în care evenimentul s-a produs într-un spațiu public intens frecventat de familii. Până în acest moment, nu au fost comunicate oficial informații privind eventuale sancțiuni sau sesizări, însă martorii spun că scena a fost una greu de uitat, mai ales pentru copiii care au asistat, fără voia lor, la un episod de violență în plin mall.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Ați auzit de Puricii de Zăpadă? La Cluj, e invazie! Aceste insecte trăiesc bine-mersi sub temperaturi de 0 grade

Albul zăpezii din ultimele zile s-a transformat pe alocuri în negru in mai multe locuri din judetul Cluj, după...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -