Potrivit Poliției Cluj, accidentul a avut loc în jurul orei 00.10 pe DN1 E60, în afara localității Poieni.
Din primele cercetări a rezultat că un autoturism condus de un bărbat de 29 de ani, din localitatea Poieni, care circula înspre localitatea Negreni, a pătruns pe sensul opus de mers, în condiții ce urmează a fi stabilite în cadrul cercetărilor. Mașina a lovit un ansamblu de vehicule care circula din sensul opus, condus de un bărbat de 50 de ani. În urma impactului, un alt ansamblu de vehicule, condus de un bărbat de 37 de ani, care circula din direcția Oradea înspre Cluj-Napoca, ar fi intrat în coliziune cu primul TIR.
Din nefericire, bărbatul de 29 de ani a fost declarat decedat de către echipajul medical prezent la fața locului.
Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit în cursul noptii trecute la un grav accident rutier petrecut pe DN1 E60, între localitățile Poieni si Ciucea. In acest eveniment au fost implicate un autoturism și un autocamion, iar un microbus a fost avariat ușor.
Solicitarea pentru intervenție a fost înregistrată in jurul orei 00.15, iar fața locului au ajuns un echipaj cu o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj. Echipele de intervenție au găsit un bărbat încarcerat în autorurismul contorsionat, în vârstă de aproximativ 30 de ani, ce nu mai prezenta semne vitale.
Echipajele operative au acționat de urgență pentru asigurarea accesului către victimă, extragerea și aplicarea manevrelor de resuscitare asupra acesteia. Din păcate, semnalele vitale nu au mai revenit, fiind declarat decesul de către personalul medical prezent la locul accidentului.
Echipajele medicale au consultat șoferul autocaminului și cele 9 persoane care se aflau în microbuz, în momentul accidentului, iar conform primelor evaluări nu au suferit afecțiuni in urma acestui eveniment și nu au fost transportate la spital.





