25 Octombrie- Ziua Armatei Române. La mulţi ani, Armatei Române! La mulţi ani, militarilor români!

0
293

Ziua Armatei României, 25 octombrie, va fi sărbătorită printr-o serie de manifestări organizate în principalele garnizoane din țară, în bazele militare din teatrele de operaţii unde sunt dislocaţi militarii români și în statele în care România are acreditaţi ataşaţi ai apărării și în capitalele statelor unde țara noastră are reprezentanțe permanente.

În fiecare an, la 25 octombrie, se omagiază o însemnată victorie a Armatei României, eliberarea ultimei brazde de pământ românesc în 1944.

În campaniile celui de-Al Doilea Război Mondial, efortul de război a implicat dislocarea pe front a aproximativ 540.000 de militari, dintre care peste 90.000 și-au pierdut viața, aproape 60.000 au fost dați dispăruți, iar peste 330.000 au fost răniți în luptă. După eliberarea teritoriului naţional, la 25 octombrie 1944, Armata României a continuat să lupte pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, alături de trupele aliate, contribuind, prin noi jertfe şi sacrificii, la marea victorie obţinută la 9 Mai 1945, ce a marcat sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa.

La mulţi ani, Armatei Române! La mulţi ani, militarilor români!

Foto:Faceboook/MApN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.