Joe Biden: „Sunt gata să vorbesc cu Putin în cazul în care caută o modalitate de a pune capăt războiului”

0
167

Joe Biden a declarat joi că acţiunile lui Vladimir Putin în Ucraina ţin de domeniul patologicului şi a spus că nu are de gând să ia legătura cu liderul rus decât dacă acesta vrea să pună capăt războiului, relatează CNN.

„Dar se pare că nu are de gând să facă acest lucru. Plăteşte un preţ foarte mare pentru că eşuează, dar el provoacă un carnaj incredibil, incredibil asupra populaţiei civile din Ucraina. Bombardează grădiniţe, spitale, case de copii. Este dezgustător ceea ce face”, a declarat Biden în timpul unei conferinţe de presă alături de preşedintele francez Emmanuel Macron, potrivit News.ro.

„Sunt gata să vorbesc cu Putin în cazul în care caută o modalitate de a pune capăt războiului. Nu a făcut-o încă”, a declarat preşedintele SUA în cadrul unei conferinţe de presă cu omologul său francez.

„Dacă s-ar întâmpla acest lucru, atunci, în consultare cu prietenii mei francezi şi ai NATO, aş fi bucuros să mă aşez împreună cu Putin să văd ce are de gând. Nu a făcut-o încă”, a continuat Joe Biden.

Foto:Facebook/Joe Biden

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.